Strigatul inserarii

Imagine

Samson este cel mai proeminent judecător dintre toți. Mă gândesc în primul rând la generozitatea cu care este prezentat în materialul biblic (4 capitole). Născut prin făgăduință, crescut într-o familie de oameni pioși, Samson a avut încă de la început o misiune grea. Filistenii erau la granițele țării, iar victoriile precedente îi făceau stăpâni pe situație. Poporul recăzuse în idolatrie, teama prinsese din nou rădăcini, iar anarhia era în creștere.

În acest marasm spiritual și politic, Duhul lui Dumnezeu începe să-l miște pe Samson. De-a lungul celor 20 de ani cât a fost judecător, filistenii au primit adevărate lecții. A purtat aproape toate războaiele de unul singur, a folosit metode neconvenționale de umilire a inamicului, a dat dovadă de o carismă fără precedent. Și totuși, pe dinăuntru, demonul instinctelor era tot mai obraznic. Afemeiat până în ultima fibră a truplui său, Samson dovedește o realitate: carisma fără caracter înseamnă eșec.

Nu intru în detaliile decăderii acestui mare om. S-a scris masiv despre asta, iar de predicat nici nu mai vorbim. Un alt episod aș dori să vă aduc în față. Este un episod în care Dumnezeu strălucește în biografia sumbră a lui Samson. Imaginați-vi-l cu falca de măgar în mână, față în față cu armata filisteană și mânuind-o cu o forță supraomenească. O mie de filisteni au fost uciși, un cântec de biruință a irupt din inima eroului. Apoi, ca o pacoste, Samson întâmpină un alt dușman: setea. Arșița necruțătoare a zilei, epuizarea și emoția au declanșat o nevoie fiziologică puternică. Dar apă nu era, iar judecătorul strigă către Dumnezeu. Ei bine, Domnul îi răspunde, îi despică o stâncă din care curge apă proaspătă. Eroul se înviorează și poate să meargă mai departe (Jud. 15.18-20).

Vă aduc aminte că această intervenție spectaculoasă a lui Dumnezeu se află între două căderi morale ale personajului.Înviorat acum, Samson se va duce la Gaza unde o va găsi pe Dalila și, în cele din urmă, propriul sfârșit. Era deja în cădere liberă, sufletul lui era prins în chingile păcatului sexual. Și totuși, Dumnezeu are milă de el și-l adapă. Mereu m-a impresionat acest episod. Sunt uimit cum Dumnezeu a oferit acestui om și această dovadă de iubire. Cum o face cu mulți oameni azi, El se gândește că poate-poate. Dumnezeu n-a permis ca Samson să cadă alături de cei o mie de filisteni în ținutul Lehi. Ar fi fost o rușine prea mare, ar fi fost o pată pe onoarea lui Dumnezeu. Ecoul strigătului însetării ajunge până la cer, iar stânca se despică. Din păcate, inima lui Samson rămâne în continuare robită, iar de aici până pe genunchii Dalilei nu mai e decât un pas…

 

Autor: Ghita Mocan

Sursa: http://www.coramdeo.ro/strigatul-insetarii

Foto: http://www.wallpaperswide.com

 

SFATURILE UNUI TATA

„Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” (Proverbe 22:6)

Cred ca e necesar, si binevenit pentru noi, orice sfat plin de intelepciune, despre cresterea si disciplinarea copiilor.

Cred ca daca am ales sa fim parinti, trebuie sa fim responsabili pentru actiunea noastra, si sa daruim copiilor nostri atat un model de viata ca si o disciplinare necesara si corespunzatoare, nu extremista.

Iată cîteva gînduri, primiţi-le cu acel complex cerut de situaţie:

1. Iubiţi-vă copiii! Nu-i comparaţi cu alţii (nu sînt vehicolele voastre spre mandrie), nu-i învinovăţiţi pentru cele ce tot voi le-aţi dat. GEnetica şi-a făcut lucrarea şi Dumnezeu este drept, ne creştem pe noi înşine în oglindă. Dragostea acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul şi… iată, de ce nu, suferă totul. Acoperiţi ce nu se mai poate schimba şi repara, nădăjduiţi în harul Lui, credeţi în puterea Lui de a naşte din nou şi suferiţi ce este de suferit.

2. Semănaţi-le de mici în inimă Cuvîntul. S-ar putea să se depărteze de Cale, dar …. Cuvîntul Lui nu se va întoarce înapoi fără rod şi apoi Proverbele lui Solomon ne învaţă că trebuie să îi învăţăm pe ai noştri copii de mici calea de urmat. Măcar vor şti la ce să se întoarcă, atunci cînd vor da de roşcove.

Nu vorbiţi de rău biserica în faţa lor. Spun tot aici la “punctul de întoarcere”. Dacă le bîrfiţi Mireasa Domnului şi o urîţiţi în ochii lor, la cine şi cum se vor mai întoarce spre cea urîcioasă pentru voi? Biserica să vă fie scumpă, dragă, cum Îi este Domnului. Dacă îi mulţumesc pentru ceva acum lui Dumnezeu este că le-a pus dragoste copiilor noştri pentru biserica din Aleşd. Este pedeapsă să îi lăsăm acasă. Aici le sînt prietenii, fraţii, surorile, toţi cei dragi.

3. Nu strigaţi şi nu vă enervaţi cu niciun chip. Am crezut uneori că decibelii poartă rost de argumente. Nu! Nu-i întărîtaţi la mînie pe copiii voştri, ne învaţă Apostolul în Efeseni. Copiii la care s-a strigat vor deveni taţi care vor striga, soţi care vor striga, soţii isterice, care vor urla pentru a obţine ceea ce doresc.

4. Arătaţi-le totul prin exemplu. Tot timpul faptele voastre vor fi mai vocale decît vorbele voastre.Nu faceţi ce nu doriţi să facă, faceţi ce aţi dori să plataţi ca obiceiuri şi rit de viaţă în ei.

5. Petreceţi timp cu ei. Dacă regret ceva acum este perioada lungă în care am scris un doctorat care nu se mai termina. Am pierdut ani de nopţi (nu de zile), ani de nopţi în faţa calculatorului în dauna timpului cu darurile Domnului, copiii. Nu este nimic mai important, nici măcar copiii altora. Copiii voştri sînt primii voştri ucenici. Ei ne vor legitima scaunul de învăţătură pentru copiii altora.

6. Nu le daţi copiilor tot ce cer. Nu-i slujiţi pînă la dizolvarea de sine. Vom creşte copii handicapaţi de caracter, dacă le oferim tot ceea ce cer. Nimeni nu le va mai da vreodată tot ce cer şi nimeni nu va acţiona în locul lor. Îi programăm pentru probleme serioase în căsnicie şi le pregătim un calvar ginerilor şi nurorilor noastre, dacă le vom transmite odraslelor noastre faptul că tot timpul va veni cineva în urma lor să spele, să cureţe, să şteargă sau…. cum că atunci cînd ei strigă, totul se rezolvă.

7. Dacă Dumnezeu ne-ar mai da un copil acum, nu l-aş mai da la şcoală. Full stop!

8. Dacă Dumnezeu ar îngădui să mai avem un copil acum, am face la fel ca în cazul primilor doi, Natalia ar sta acasă. Copiii merită o mamă întreagă, nu o mamă second hand. Vă amintiţi? Nu trebuie să le dăm totul! De ce să alergăm pentru două salarii pe care le vom împrăştia pe bone şi drumuri în stînga şi în dreapta? Copiii nu trebuie crescuţi de bunici. Bunicii şi-au făcut datoria cu voi.Vă temeţi de sărăcie? Fiecare copil vine cu o pîine sub braţ, aşa ne-au învăţat bătrînii. Ce am fi avut acum, dacă lucra şi Natalia? Poate că eram mutaţi la o casă şi am fi avut două maşini, nu una, dar am fi avut doi copii crescuţi cu cheia de gît.

9. Nu negociaţi mersul la biserică şi învăţaţi-i pe copii să stea în sanctuar, nu în anexe. Plînsul de copil este emoţie pentru predicator, dar binecuvîntare pentru biserică. Înduraţi copiii la programe. Învăţaţi-i cîntarea şi rugăciunea, postul, lectura sfîntă. Acestea oricine le poate face, fără diplome în teologie. Nu există motiv pentru care un copil să stea acasă şi să nu vină la slujbe în afară de boală gravă.

10. Povestiţi-le minunile Domnului, tot ce-a făcut Domnul pentru voi şi prin Scripturi. Vezi Psalmul 78. Pregătiţi-le viitorul, întorcîndu-vă în trecut cu ei,

11. Dacă este posibil, şi nu trece nimeni prin faţa ferestrei, aruncaţi televizorul în curte. După ce se sparge ecranul, transformaţi-l în coteţ de găini. Va fi mai util pentru copilul crescînd.

12. Internetul, amînaţi-l cît se poate. Jocurile pe computer? Nu-l fac mai deştept. Dacă este ceva acum ce mi-aş dori mult este să stăm la casă, la ţară şi să îmi învăţ copiii să mulgă caprele, să deschidă stupii, să crească găini.

Cam atît! În rest…. Să ne rugăm şi să postim pentru copiii noştri. Am observat că nu fac toate cărţile de pedagogie din biblioteci cît face o zi de post pentru un copil.

Dumnezeu să se îndure şi prin dragostea lui, care acoperă totul, să acopere şi nepriceperea noastră, dar şi hăurile care stau în faţa căilor copiilor noştri. Dumnezeu cu dragoste Lui să le acopere drumul spre iad şi să îi facă să ţopăie pe-un picior de rai!

Şi în final reiau poezia scrisă de Alina Stochici. Iată:

Învățați copiii / cum să stea pe genunchi, /cînd întunericul nopții se strînge.
Se vor ridica de acolo / ca o pădure tînără, /pe care nimic nu o frînge.

Învățați copiii / semnele cerului și ale timpului, /frumusețea Cuvîntului,
Atunci nu se vor mai teme de puterea adîncului.

Nu-i duceți la marginea prăpăstiei, / să le arătați cît de adîncă e ura,
Așezați-i la marginea cerului, / Să vadă cît de necuprinsă-I Iubirea.

Dacă cerul li se pare pare sus, / povestitiți-le mereu despre Isus.
Dacă sînt triști că se vestejesc florile, / Desenați-le curcubeul cu toate culorile.
Arătați-le cuvintele de iubire / către oameni cum curg
Învățați-i cîntecul / cum se cîntă pe rug.

Sădiți în ei tăria Cuvîntului./ Învățați-i semnele cerului / și ale pămîntului.

Post preluat de pe blogul

http://mariuscruceru.ro/2012/03/18/citeva-sfaturi-despre-cresterea-copiilor/

Etichetat , , , , ,

VIS SAU REALITATE

Asta noapte am visat un vis.

Imi visez deseori colegii de liceu sau de facultate. Poate ca pentru ca mi-a pasat de ei. Imi pasa…Poate cei de la facultate mi-au fost mai departe putin, dar cei din liceu au fost sapati, adanc, bucata cu bucata in sufletul meu, si sper, si lupt, si nu vreau sa renunt pentru ei, si sufletele lor…

Se facea in visul meu, ca aveam incheierea de an si era altfel serbata. La un moment dat ne adunasem intr-o camera si discutam. A aparut un profesor si discuta cu noi.
Aveam o colega care era foarte zeflemitoare, iesea usor in evidenta, fie prin cuvinte, sau felu-i de a fi. Intrebata de Dumnezeu a inceput sa vorbeasca obraznic la adresa Lui, sa Il critice, ba chiar sa Il batjocoreasca. De fapt ea afirma ca nici nu credea in existenta Lui. (Dar daca nu crezi ca ceva exista, atunci de ce te mai ostenesti sa il batjocoresti pe acel ceva – asta dovedeste credinta in existenta Lui, doar uneori pentru a fi altfel, incercam sa afirmam lucruri pe care nici noi nu le credem; avea nevoie de atentie).

Oamenii excentrici au nevoie de atentie. E una sa fii original si alta e sa fii excentric. Dar nu despre asta voiam sa va spun.

In timp ce stateam mai deoparte o vedeam cum arunca cuvinte de batjocura la adresa Lui. Nu aveam curajul sa spun nimic, pentru ca nu ma simteam destul de „buna” sa fac una ca asta. Nu eram lasa, dar nu puteam fii ipocrita.
Cu Dumnezeu nu iti permiti sa fii ipocrit. Cu oamenii tine smecheria, dar cu El nu. Ma simteam cu „musca pe caciula”.
O priveam, si in timpul asta mi-am amintit tabloul din istoria poporului evreu in care unul mai mare decat ceilalti, mai impunator, mai obraznic, mai rebel, mai „altfel” decat ceilalti (nu cred ca era original prin execentricitatea lui ) pe nume Goliat arunca batjocuri la adresa Celui ce la creeat, Celui ca ii oferea privilegiul sa caste gura, Celui ce creease universul si soarele care ii facea coiful atat de stralucitor.
Dar acolo era un David, un copil curat, care indignat de ce aude nu a tinut cont de aparanetele inselatoare ale lui Goliat. Goliat era mare, era soldat instruit, era puternic, era plin de tupeu si de sine, era „netaiat imprejur”.
„Cine este acest netaiat imprejur” care indrazneste sa il batjocoreasca pe Sfantul lui Israel, mai clar spus, pe scumpul sufletului meu…
A fost un David.
Mai sunt azi in poporul Lui Dumnezeu, oameni curati, gata sa infrunte Goliatul vrasmas?
Mai suntem noi pregatiti? Ni-e viata curata? Il cautam noi pe Dzeu ca si acest om?
Suntem atat de privilegiati, ca II cunoastem pe apogeul iubirii, Isus, sfantul Fiu al lui Dumnezeu.

David nu a avut acest privilegiu, si totusi era daruit cu toata fiinta lui Dzeu…
Unde esti azi? Unde sunt azi?

O poezie veche scrisa de Dionisie Giuchici spunea:

„Acum când imnuri de fanfare /Răsună ca în valea Dura, /Câţi tineri mai stau în picioare /Smeriţi, la noi în adunare/ Păzind Scriptura?…”

Va las pe voi sa meditati… Oare mai sunt?

by © anca

INTALNIREA FETELOR II – SUFLETE SUROGAT

A fost suficienta o singura intalnire pentru a insemina aceasta dorinta si mai multor FETE.

Si daca inceputul a fost unul firav, de aceasta data am reusit sa identificam mai multi bocanci. Si nu pentru a intra cu ei in vietile altora, ci doar pentru a reusi sa facem si noi parte din ea.

Curioase din fire, ca doar vorbim despre fete, am reusit sa ne adunam intr-un numar si mai mare de aceasta data. Si daca prima intalnire ni s-a parut un efort pentru ca am depus multa sudoare decizandu-ne asupra unui local (pentru ca ne-am gandit ca nu este o intalnire oarecare), de aceasta data ne-am propus sa incepem chiar asudand la propriu. Si asa s-au transformat toti bocancii in patine. Va spunem totul, prin simplul fapt ca ne-au lasat cu jumatate de ora mai mult, peste timpul impus? Ne gandeam si noi ca veti vrea sa va povestim mai multe…

Ajunse pe gheata am inteles mai bine fraza: “Timpul fuge”. Ca sa facem un singur tablou, tinem sa amintim ca luand decizia de a patina impreuna; s-au legat maini care nu s-au mai atins de mult sau care nu s-au privit niciodata. Mai multe picanterii aflati direct de la protagoniste  unde din primele cuvinte: “nu m-am urcat niciodata pe patine”, au ajuns sa incheie prin: “nu ne este de ajuns simplul trenulet, noi vrem microbuz”  …

Acesta este si conceptul acestor intalniri, sa aprindem in noi dependenta de a tine aceste maini unite in orice situatie. Iar ajunse unite..sa le incredintam Tatalui pentru a vindeca semnele, cicatricele si a le innoda pentru a putea sa stranga si sa ridice si altele.

by © diana

INTALNIREA FETELOR I – EXPERIMENT


Mai patrunzatoare poate ca in alte dati am reusit sa ne starnim si noua insine curiozitatea. Si spre uimirea tuturora, curiozitatea noastra a atins cote maxime.

Asadar, cu mica si mare ne-am decis sa nu mai pierdem vremea si sa aflam de ce cei mici isi doresc atat de mult sa ajunga mari ca mai apoi cei mari sa petreaca tot mai mult timp in preajma celor mici. Credeti ca am aflat secretul? Daca da, veti descoperi pe parcurs.

Pornind de la aceasta firava si naiva curiozitate ne-am spus ca nu este suficienta parerea unei singure persoane si am decis sa ascultam mai multe pareri. Astfel am reusit sa avem prima INTALNIRE A FETELOR pentru ca fapt recunoscut, ele sunt acelea care au mintea mai iscusita. Ne-am propus sa inbinam la aceste evenimente,  impartasirea experientelor unice traite cu Dumnezeu, cunoasterea eului, “dislocarea” mamicilor, desinhibarea, socializarea si cunoasterea mai indeaproape a “intregului batalion”.

Dar nu a fost atat de simplu pentru ca toate inceputurile se inalta pe crengute firave, insa sperantele noastre unite ajung de neclintit. Asadar daca aveti obiectii sa n-o faceti, pentru ca odata pornite la drum, ne-am inarmat bine si am facut noduri de lunga durata.

In mici cuvinte vrem sa impartasim si cateva impresii, ganduri, invataturi, cu care am ramas in urma acestei intalniri. Pentru ca esenta in asta si consta; se spune, ca, daca am ramas si cu ceva din toate acestea, este un lucru bun; daca le si putem povesti mai departe, inseamna ca am reusit sa si invatam ceva de-acolo.

Sa vedem insa daca s-a si intamplat…

by © diana

BINE ATI VENIT!

Bine aţi venit pe blog-ul Bisericii noastre!

Cel care a spus: „Eu sunt lumina lumii”, Domnul nostru Isus Hristos, ne-a făcut şi pe noi urmaşii Săi „lumina lumii şi sarea pământului”.

Prin tot ceea ce facem şi vorbim, dorim să fim adevărate luminiţe. De fapt, fiecare urmaş al Mielului născut la Betleem, unde s-a arătat o „stea pe cer”, trebuie să fie şi el o mică steluţă care să lumineze şi să conducă lumea spre El – Soarele neprihănirii noastre.

Sunt, însă, şi stele rătăcitoare şi căzătoare, dar noi, prin harul Său, am dori să fim adevărate steluţe strălucitoare, care nu se sting şi nu-şi pierd traiectoria.

Dumnezeu să binecuvânteze cu lumina şi înţelepciunea Sa orice suflet care mai este în întuneric să vină la lumina Lui.

Această lumină mai este puţin la îndemâna noastră. Să venim la ea şi să luăm lumină pentru a fi adevărate lumini ale lumii.

Dumnezeu să binecuvânteze orice suflet care aude şi înţelege Cuvântul Domnului. Cu dragoste sfântă, robul Domnului Isus, Pastor Iulian Chelu.